Opinions


 Nivelul optim de diversificare la BVB in funcție de lichiditate
Studiul de față urmărește determinarea acelui numărului optim de companii din portofoliul unui investitor în acțiuni listate la Bursa de Valori București, astfel încât efortul gestionării portofoliului să fie cât mai redus dar totodată portofoliul să capteze suficient din efectul benefic al diversificării (reducerea riscului de ansamblu al portofoliului). Investigația pornește de la ideea că investitorii prezenți pe piețele mai puțin dezvoltate prețuiesc foarte mult lichiditatea. Pe piețe emergente sau de frontieră activele cu adevărat lichide sunt destul de puțin numeroase și reprezintă ținta principala a investitorilor de portofoliu deoarece aceștia încearcă doresc să evite cât mai mult riscul de a rămâne captivi pe poziții de cumpărare în momentele de volatilitate ridicată. Experiența practică a brokerilor care activează pe piețe emergente și de frontieră arată că atât investitorii instituționali străini cât și investitorii locali (indiferent că sunt persoane fizice sau instituții financiare) deopotrivă preferă să tranzacționeze activele cele mai lichide din piață care le asigură un exit (lichidare totală a pozițiilor) suficient rapid în eventualitatea în care condițiile de piață s-ar deteriora brusc. Așadar, selecția activelor în funcție de lichiditate este mai apropiată de comportamentul real al investitorilor pe piață, care în decizia de investiție (selecție de portofoliu) nu sunt în realitate interesați doar de randamentul mediu așteptat și de riscul anticipat (cum propune Markowitz în 1960) ci și de asimetrie, de gruparea predominantă a randamentelor în jurul mediei perioadei (așa cum propun alte studii ulterioare în domeniu), lichiditate, capitalizare, nivel de sub-evaluare etc. Pentru realizarea acestei cercetări am cules date cu privire la prețurile zilnice de tranzacționare ale celor mai lichide 41 de companii tranzacționate la Bursa de Valori București în perioada ianuarie 2011 – mai 2012, totalizând mai mult de 99% din valoarea totală a tranzacțiilor din perioada amintită. Aceste 41 de companii ordonate descrescător în funcție de lichiditate au fost combinate progresiv (primele două, apoi primele trei, și așa mai departe, pana la momentul includerii tuturor) pentru a forma universuri de active investibile, după care pentru fiecare univers în parte au fost generate aleatoriu câte un milion de portofolii posibile (pe baza ponderilor aleatoare alocate activelor componente). Identificând pentru fiecare univers în parte portofoliul cel mai puțin riscant, am constatat că riscul scade pe măsură ce numărul de active din portofoliu crește, concluzie similară altor studii în domeniu, numai că în acest caz vorbim despre active selectate pe criteriul lichidității, și nu despre orice portofoliu ci despre acel portofoliu cel mai puțin riscant din fiecare univers în parte. Așadar beneficiul diversificării este valabil și atunci când criteriul după care aceasta se realizează este unul particular, foarte simplu și foarte practic: lichiditatea activelor componente. Graficul inclus aici arată modificarea (scăderea) riscului total al portofoliului pe care o aduce fiecare dintre cele 41 de active în momentul în care este introdus în universul deja existent anterior de active riscante. Se constată că există un nivel optim al dimensiunii portofoliului dincolo de care diversificarea suplimentară pe criterii de lichiditate nu mai produce surplus semnificativ de eficiență, din nici una dintre perspectivele practice uzuale ale unui investitor. Datele arată că pentru piața românească acest nivel se situează între 15 și maxim 25 de active componente ale portofoliului. Această concluzie este valabilă strict pentru portofoliile de acțiuni construite la BVB, și este bazată pe coeficienții de corelație și pe caracteristicile de lichiditate pe care aceste active le-au manifestat în perioada analizată. Cum, de regulă, caracteristicile activelor se modifică în timp, o abordare realistă a managementului de portofoliu presupune ca această analiză să fie reluată periodic, la momentele pe care fiecare investitor (sau manager de investiții) le alege pentru recalibrarea portofoliului.
Data 18/02/2013
 Cum ar fi să se aplice principiile pieței de capital în Întreaga economie românească?
Poate că mentalitatea cvasi-generală din ţara noastră este că singurul mod de a prospera material cu adevărat constă în încălcarea regulilor de drept şi alterarea concurenţei, şi atunci este dificil să vorbeşti în mod serios de transparenţă şi legalitate în afaceri, fără a fi luat în derâdere. Este indubitabil că multe din marile averi s-au construit prin afaceri cu statul, fie că a fost o privatizare, fie o achiziţie publică, şi atunci poate este utopic să crezi că modelul de prosperitate personală poate fi schimbat şi întemeiat pe relaţii comerciale încheiate cu bună-credinţă şi caracterizate de obiectivul win-win. Dezvoltarea socială şi economică este direct proporţională cu capacitatea sporită de finanţare a unor proiecte esenţiale. În zorii capitalismului această capacitate a fost generată de liberalismul economic, de permisivitatea regulilor ce guvernau relaţiile comerciale, aşa cum constata în 1776 Adam Smith. Teoria clasică a lui Adam Smith, necontestată şi aplicată fără ezitare până la Marea Depresiune, a contribuit, nu cred că poate fi negat de niciun om raţional, la formidabila ascensiune economică a Occidentului din Secolul XIX şi prima parte a Secolului XX. Nicio voce nu s-a ridicat suficient de puternic până la John Maynard Keynes împotriva ideii că interesele individuale ale cetăţenilor, lăsate libere, neconstrânse, conduc, inevitabil, către realizarea unui interes public. Fiecare moment al istoriei îşi are însă caracteristicile sale. Dacă în vremea omului din Neanderthal diviziunea muncii era cvasiabsentă, dacă în Egiptul lui Ramses al II lea nu exista noţiunea de credit pentru oamenii de rând, dacă în Roma lui Augustus nu se putea ridica problema votului universal, tot astfel şi capitalismul lui Smith şi Ricardo nu mai poate fi aplicat în formele originare, fiind nevoit să sufere ajustări datorită dezvoltării economice şi sociale, unul dintre factorii importanţi fiind şi extinderea democraţiei. Adoptarea votului universal şi eliminarea celui cenzitar, crearea premizelor ca guvernarea să revină celor care au aptitudinea cea mai dezvoltată de a convinge masele că partidul lor va aduce paradisul pe pământ, au crescut inevitabil rolul statului în economie nu doar ca reglementator, ci şi ca jucător. După şocul fantastic cauzat de primul război mondial şi desfiinţarea unor imperii, statul a fost nevoit să devină un actor economic mai important sub presiunea socială a supravieţuitorilor şi a familiilor acestora care au impus pe o scară mai largă votul universal. Valul de naţionalism, care a cuprins Europa, dar şi America, într-o proporţie mai mică ce-i drept, nu putea să nu lase urme şi în economie. „Prin noi înşine” a lui Vintilă Brătianu, respecta curentul epocii. Înainte cu peste 10 ani de „The General Theory of Employment, Interest and Money”, Malaxa se îmbogăţea în România Mare din contracte cu statul, care asigura cu asupra de măsură necesarul de cerere de care vorbea în 1936 marele economist. Legea burselor din 1929 din România, cu patru ani înainte de Securities Act (1933) şi cinci ani înainte de Securities Exchange Act (1934) stabilea caracterul de instituţie publică al bursei, plasând-o evident sub control statal. Politica New Deal, cu care FDR a câştigat alegerile de la finele lui 1932, a adus o schimbare majoră de paradigmă cu privire la rolul statului, atât din perspectiva creşterii cheltuielilor guvernamentale, cât şi din cea a impunerii unui control asupra activităţilor economice prin intermediul unor agenţii guvernamentale, cea mai relevantă fiind Securities and Exchange Commission. De fapt, politica New Deal, conturată de „The Brain Trust”, grupul de experţi consilieri ai lui Roosvelt, nu a îngrădit excesiv liberatea contractuală, ci a fixat anumiţi parametrii, necesari în acel moment pentru ieşirea din Marea Criză. A fost pentru prima dată în capitalismul dezvoltat când s-a realizat o simbioză între teoria economică (consacrată în 1936 prin „Teoria generală...” a lui Keynes) şi soluţia juridică. Nu trebuie neglijat faptul că Adolf Berle, preşedintele grupului „Brain Trust” a scris prima lucrare semnificativă a epocii industriale în domeniul guvernanţei corporative, în 1932 „The Modern Corporation and The Private Property”. America post depresiune şi postbelică a păstrat ideile liberale din New Deal (în opoziţie cu cele numite conservatoare care promovau neintervenţionismul şi libertatea totală a pieţelor, dând expresie ideii de „mână invizibilă a pieţei” expusă de Adam Smith). Sub influenţa câştigătoarei celui de-al doilea război mondial, dar şi a expansiunii socialismului, Europa Occidentală a adoptat în general principiile politice generate de teoria keynesiană. O economie reglementată şi supravegheată de autorităţi şi cheltuieli guvernamentale suficient de mari au fost teze centrale în statele Europei Occidentale. Dereglementarea intervenită după prima criză a petrolului din 1973-1974 în Statele Unite nu a afectat considerabil legislaţia Pieţei Comune. Evident, thatcherismul a avut drept scop dereglementarea şi privatizarea, însă liniile generale ale legislaţiei comune s-au păstrat şi au evoluat către conturarea unui echilibru între intervenţia statului în piaţă şi libertatea comerţului. În materia pieţelor financiare şi nu numai, legislaţia Uniunii Europene are puternice influenţe ale operei create de „Brain Trust”. Reglementarea şi supravegherea brokerilor, sancţionarea manipulării şi a inside trading-ului, asigurarea unei sume minime a depozitelor bancare, impunerea unei politici comerciale liberale sunt soluţii adoptate în cadrul programului New Deal. Libertatea pieţelor, incluzând libera concurenţă, este evident o condiţie necesară a progresului, aşa că lupta unui Milton Friedman împotriva suprareglementării la sfârşitul anilor 70 şi începutul anilor 80 este teoretic comprehensibilă. Criza din 2007-2008 înseamnă însă, volens-nolens, o schimbare de paradigmă, în sensul revigorării keynesianismului, prin vocile puternice ale lui Krugman, Stiglitz, Roubini sau Akerlhof şi a pledoariilor pentru pieţe cât mai reglementate şi supravegheate. Este nevoie însă de justa măsură, de găsirea echilibrului optim între măsurile necesare sancţionării abuzului de drept, extrem de posibil într-o piaţă liberă şi cele utile pentru stimularea creşterii economice. Aplicarea neprofesionistă a keynesianismului conduce inevitabil, prin inhibarea dezvoltării pieţelor financiare, la abolirea egalităţii de şanse şi la conturarea unei caste îmbogăţite de contracte cu statul (incluzând aici toată gama de facilităţi acordate discreţionar anumitor „antreprenori”). Aceasta a fost din nefericire caracteristica istoriei economice postdecembriste în ţara noastră. Procedând discriminatoriu şi neconcurenţial, orice guvern intră în coliziune severă cu principiile esenţiale ale pieţei de capital: transparenţa şi protecţia investitorilor. Nu mai puţin, un alt principiu fundamental al pieţelor financiare moderne, respectarea guvernanţei corporative, este înfrânt de amestecul politicului în economie, prin crearea de sinecuri în posturile de conducere ale companiilor controlate de stat. Luând în considerare specificul şi mentalitatea locală se pare că America a descoperit pentru moment un punct rezonabil de echilibru între Smith şi Keynes. A lăsat pieţele libere, intervenind, e adevărat, prin împrumuturi substanţiale în cadrul planului de bailout din Octombrie 2008, dublate evident de anumite reguli prudenţiale pentru companiile asistate. A reglementat însă piaţa forex în 2010 şi a interzis naked short selling-ul în 2008. Europa Unită încă îşi caută drumul, propunând taxe pe tranzacţiile financiare, dar neadoptând nicio măsură clară privind piaţa forex, de exemplu. Noi încercăm să implementăm ce se decide la Bruxelles şi să respectăm cerinţele celui mai mare creditor, FMI. Poate că e nevoie de puţin mai mult. Statul e prea sărac şi prea constrâns de creditori şi de Uniunea Europeană ca să mărească substanţial cererea pentru a aplica corect un keynesianism clasic. Pe de altă parte, limitele legislaţiei UE şi mentalitatea post-comunistă împiedică o abordarea libertariană. Singura soluţie rămâne justul echilibru, care poate fi găsit, prin soluţii adaptate momentului istoric în care ne găsim. Nu vom putea creşte economic printr-o legislaţie protecţionistă, aşa cum a făcut Polonia de pildă în materia fondurilor de pensii, dar nici printr-o productivitate extraordinară coroborată cu cumpătare şi creşterea exporturilor, aşa cum s-a întâmplat în Germania. În aceste împrejurări, factorii obiectivi care pot contribui la creşterea economică, productivitate, celeritatea schimburilor etc., este necesar să fie complementaţi de factori subiectivi, în primul rând de încredere. Este poate un truism faptul că eficienţa unei economii se bazează pe eficienţa justiţiei, pe încrederea pe care o au subiectele de drept în recursul la lege. Este o relaţie direct proporţională între volumul investiţiilor private într-o economie (cu precăeere străine) şi gradul de încredere în justiţie. De aceea, o piaţă de capital puternică şi extinderea principiilor fundamentale ale pieţei de capital în celelalte domenii esenţiale ale economiei, cu o singură barieră-cea impusă de secretul economic (chestiunea este relativă, pentru că există instituţia juridică a amânării dezvăluirii informaţiei privilegiate), ar putea reprezenta un pilon important al creşterii factorului încredere. Cealaltă piesă importantă a construcţiei este reprezentată de eficienţa justiţiei, adică a acelei puteri a statului, care ar trebui să fie obligatoriu independentă în fapt nu doar de iure, care are competenţă să sancţioneze abuzurile, folosirea excesivă a puterii deţinute, fie de stat, fie de privaţi, în dauna celorlalte subiecte de drept. Pentru aceasta trebuie să existe nu numai voinţă, ci şi putinţă. O justiţie specializată sau, cel puţin o justiţie care să apeleze la specialişti pentru a lua în considerare la pronunţarea soluţiilor expertiza acestora e o condiţie sine qua non a construirii încrederii durabile şi, pe cale de consecinţă a sporirii investiţiilor private şi, la sfârşitul lanţului cauzal, a creşterii economice. Tot astfel, controlul managementului, care trebuie să fie obligatoriu încredinţat specialiştilor din domeniul în care funcţionează compania, de către proprietarii-acţionari prin intermediul unor consilii de administraţie sau de supraveghere profesioniste, însă non-executive, reprezintă o garanţie împotriva potenţialului natural de abuzuri din partea executivului, remarcat încă din 1776 de Adam Smith in „The Wealth of the Nations”. Acest control trebuie să intervină în mod real în situaţia tuturor companiilor de o anumită dimensiune, indiferent dacă sunt sau nu listate. Dacă vorbim de societăţi în care statul este acţionar majoritar, principala luptă trebuie dusă cu sinecurismul, iar pentru acest obiectiv este necesar să fie implementate standarde profesionale înalte, astfel încât să nu poată ocupa funcţiile în discuţie decât oameni calificaţi în domeniul respectiv, indiferent dacă numirile se fac politic sau nu. Momentul actual, al recuperării lente după Marea Criză din 2008, nu poate reprezenta nicio o buclă în timp către a doua parte a anilor 30, când se încerca refacerea după Marea Depresiune şi nici către sfârşitul anilor 70 ai secolului trecut, când se încerca depăşirea crizelor petrolului prin dereglementare. România, dependentă de economia globală, membră a Uniunii Europene, trebuie să puncteze mai ales la factorul „încredere”. Iar pentru atingerea acestui deziderat este necesară transparenţă, protecţia investitorilor şi guvernanţă corporativă. Adică principiile esenţiale ale pieţei de capital. Cristian Dutescu, Presedinte OPPC.
Data 22/01/2013
 Guvernanta corporativa un moft?
Definitia traditionala a guvernantei corporative este aceea de sistem de management si control al societatilor comerciale. In ultima vreme tot mai multi manageri de companii invoca, cu nonsalanta, termenul , dar cat de mult este inteleasa guvernanta corporativa ? Majoritatea celor implicati vorbesc de transparenta sau de decizii luate fara conflic de interese, acestea fiind criteriile necesare pentru aplicare guvernantei, in opinia multora. Una dintre realitatile pe care criza financiara le-a scos la iveala este ca guvernanta corporativa, nu a fost atat de eficienta pe cat se putea. Un management mai bun al companiilor este important nu numai pentru a reduce probabilitatea aparitiei unei noi crize in viitor, ci şi pentru a fi mai competitive si eficiente. In general, in Romania, in multe dintre cazuri , CA-ul tine evidenta cafelelor executivului sau a hartiei igenice. Rolul consilului de administratie interfereaza foarte mult cu cel al executivului, putini administratori rezistand tentatiei de a nu se implica. Punctele sensibile in aplicarea guvernantei sunt de exemplu: diversitatea membrilor consiliului de administratie, implicarea actionarilor si calitatea declaratiilor privind guvernanta corporativa. Implementarea principiilor guvernantei corporative (cele formulate de OECD) s-a facut formal şi mecanic, in multe cazuri, pornindu-se de la premisa ca este suficient sa se modifice legislatia societatilor comerciale ori sa se elaboreze coduri de guvernata corporativa, pentru ca aceste principii sa fie aplicate. De asemenea, trebuie facut un efort substantial de a introduce noi reglementari privind conflictul de interese, astfel incat numirile administratorilor si directorilor sa fie facute respectand anumite criterii . Cadrul de Guvernanta Corporativa din UE este dat de: La nivelul UE exista un set de principii si reguli in materie de guvernanta corporativa, care cuprinde recomandari cu privire la independenta administratorilor fara functie executiva, la comitetele consiliului si la remunerare. Totodata, setul de reguli cuprinde si obligatia societatilor cotate de a publica declaratii privind guvernanta corporativa. Directivele privind ofertele publice de cumparare (Directiva 2004/25/CE), transparenta societatilor cotate la bursa (Directiva 2004/109/CE), drepturile actionarilor (Directiva 2007/36/CE), abuzul de piata (Directiva 2003/6/CE) si auditul (Directiva 2006/43/CE) sunt cele care contureaza cadrul de guvernanta corporativa din UE. (sursa: ec.europa.eu) Principiile OECD de Guvernanta Corporativa I. Asigurarea cadrului pentru aplicarea unui sistem eficient de guvernanta corporativa; II. Guvernanta corporativa trebuie sa protejeze si sa faciliteze exercitarea drepturilor actionarilor; III. Tratamentul echitabil al actionarilor; IV. Rolul stakeholder-ilor (persoane cu interese in companie, nu neaparat actionari/asociati) Prezentare si transparenta: guvernanta corporativa trebuie sa asigure ca toate informatiile cu privire actiunile companiei (de natura materiala) sunt publicate la timp ( se include aici : situatia financiara, performanta, structura actionariatului si modul de guvernanta al companiei); V. Responsabilitatile consiliului de administratie; Membrii consiliului trebuie sa fie perfect informati, sa aiba buna credinta si sa actioneze in interesul companiei si al actionarilor.Consiliul trebuie sa se asigure ca aplica standard etice ridicate. Cand deciziile consiliului afecteaza in mod diferit diversele grupuri de actionari, acesta trebuie sa se asigure ca trateaza toti actionarii in mod corect. Care are trebui sa fie sarcinile principale, conform ghidului de guvernanta corporativa ? • Coordonarea strategiei companiei, liniile mari de actiune, politica de risc, bugetele anuale, monitorizarea performantei companiei; achizitii majore, politica de dezinvestitii; • Urmarirea modului de aplicare a principiilor guvernantei corporative; • Numirea , demiterea conducerii executive si stabilirea unui plan de remunerare a acestora, in concordanta cu intersele pe termen lung ale companiei; • Urmarirea potentialelor conflicte de interese la nivel de management, consiliu de administratie si actionari, sau abuzuri efectuate in relatie cu partile afiliate; source (www.oecd.org) Concluzie Dezvoltand definitia traditionala a guvernantei corporative putem spune ca in principiu se refera la suportul de decizie si de control dintr-o companie, obtinut prin reguli si proceduri formale si informale, interne sau impuse extern de catre organismele competente, implementate atat la nivel strategic cat si operational. Desi guvernanta corporativa insista pe principiile etice si pe responsabilitatea sociala (CSR), toate regulile si procedurile pe care le promoveaza au ca scop final cresterea valorii companiei. Investitorii acorda o mare importanta sistemelor de guvernanta corporativa implementate intr-o companie si sunt dispusi sa plateasca in plus pentru rezultate bune in acest domeniu. In final, testul eficientei modelului de guvernanta al unei companii este masura in care reuseste sa-si atinga obiectivul principal, si anume, acela de a maximiza valoarea companiei din perspectiva actionarilor. Companiile care vor adopta o cultura transparenta si un model eficient de guvernanta corporativa vor performa mult mai buni si cele care vor refuza sa accepte acesta realitate si, mai nou, necesitate, vor inregistra rezultate mai slabe. Mai mult, desi guvernanta corporativa se adreseaza cu precadere companiilor listate, se contureaza tot mai mult necesitatea ca si companiile nelistate sau de stat sa implementeze aceste principii. Valentin Ionescu, Vicepresedinte OPPC
Data 21/01/2013
 Iese Banca Carpatica din anonimat?
Saptamana care s-a incheiat a adus cresteri mari pentru Banca Carpatica (BCC), trezind-o din anonimatul in care a intrat de mai bine de 3 ani. Pretul actiunii a crescut pe baza speculatiilor de preluare din partea unui fond de investitii ajungand la nivelul de 0,53 lei/act, nivel atins ultima oara in Mai anul trecut.
Data 11/01/2013
 Lansare OPPC 23 Ianuarie 2013
La data de 23 ianuarie 2013, va fi lansat public OPPC.
Data 04/01/2013
Pagina 1 din 1 |   Salt la pagina


NEWS
22.01
Is the share increasing and the "RON" strengthening stopped ?
In ultimele zile asistam la mici corectii de pret pe actiuni si la o revenire usoara a eur...Read more
11.01
Iese Banca Carpatica din anonimat?
Saptamana care s-a incheiat a adus cresteri mari pentru Banca Carpatica (BCC), trezind-o d...Read more
04.01
Lansare OPPC 23 Ianuarie 2013
La data de 23 ianuarie 2013, va fi lansat public OPPC. ...Read more
04.01
Åžomajul in crestere din SUA aduce pesimism pe bursele europene dupa doua zile de cresteri
Bursa de la Bucuresti reactioneaza cu intarziere la datele din US. In prima zi de tranzact...Read more
EVENTS
image
Lansare OPPC 23 Ianuarie 2013
Lansarea OPPC va avea loc la Hotel Marriot in fata...Read more
Data 04/01/2013

PARTNERS

INFO

Visitors