Motto: ”OPPC is setting best practice standards in the capital market”
Obiective
1. Îmbunătăţirea cadrului legislativ în scopul creşterii încrederii investitorilor în piaţa de capital din România
2. Creşterea importanţei pieţei de capital în cadrul economiei româneşti, creşterea substanţială a nivelului de finanţare al economiei prin mijlocul pieţei de capital
3. Promovarea principiilor pieţei de capital, în special cel al transparenţei, şi în alte domenii ale economie
4. Promovarea şi implementarea legislativă a calităţii de “specialist în piaţa de capital”
5. Promovarea standardelor profesionale ale specialiştilor în piaţa de capital
6. Iniţierea şi dezvoltarea de relaţii şi legături cu organizaţii şi organisme guvernamentale şi neguvernamentale naţionale şi internaţionale şi cu asociaţii similare, în scopul promovării profesiei şi a conlucrării pentru creşterea nivelului profesional al tuturor persoanelor implicate în activităţi pe piaţa de capital din România
7. Organizarea de cursuri în cadrul Asociaţiei “ORGANIZAŢIA PROFESIONIŞTILOR PIEŢEI DE CAPITAL”sau în parteneriat cu instituţii de învăţământ superior din domeniul economic şi juridic în vederea specializării absolvenţilor instituţiilor de învăţământ superior în domeniul pieţei de capital;
8. Elaborarea de studii de sinteză, lucrări de cercetare, studii de documentare
9. Organizarea de manifestări stiinţifice în vederea studierii şi dezbaterii problemelor teoretice şi practice ale pieţei de capital
![]() |
NOUTAŢI |
![]() |
ŞTIRI |
Asociația ”Organizația Profesioniștilor Pieței de Capital” (OPPC), cu sediul în B...Mai mult
Financial intelligence: 1. În condițiile în care ASF a transmis răspunsuri confuze SI...Mai mult
OPPC: Prin formularea sa, taxa pe „lăcomie” poate include BVB, SIF-urile, FP, brokeri...Mai mult
Organizaţia Profesioniştilor Pieţei de Capital (OPPC) consideră că Proiectul de ordon...Mai mult
LINK: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2018/pr253_18.pdf ...Mai mult
Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară nr. 3/2014 privind unele aspecte le...Mai mult
Sursa: ASF Link: https://asfromania.ro/legislatie/legislatie-sectoriala/legislatie-capita...Mai mult
Organizaţia Profesioniştilor Pieţei de Capital (OPPC) a transmis Comisiei de buget-fina...Mai mult
Uniunea Europeană intenţionează să finalizeze uniunea pieţelor de capital până în ...Mai mult
Conferința Națională a Pieței de Capital, ediția 2014, va avea loc pe 24 noiembrie la...Mai mult
"Art. 1. - Prezenta lege reglementează procedura legală de urmat pentru clarificarea ...Mai mult
Daca referendumul va duce la independenta Scotiei, pietele intreaba: ce se intampla cu dat...Mai mult
Raportul anual 2013 a fost analizat şi aprobat de Consiliul Autorității de Supraveghere...Mai mult
Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Academia de Studii Economice Bucureşti au î...Mai mult
Ultimul pret de la BVB era 197 lei/ actiune. Pe 15% din companie a obtinut 72 milioane eur...Mai mult
Consiliul de Administrație al Bursei de Valori București, a decis în ședința sa din d...Mai mult
Joi 14 februarie la hotel Royal va fi o prezentare a sistemului alternativ de tranzactiona...Mai mult
In ultimele zile asistam la mici corectii de pret pe actiuni si la o revenire usoara a eur...Mai mult
Saptamana care s-a incheiat a adus cresteri mari pentru Banca Carpatica (BCC), trezind-o d...Mai mult
La data de 23 ianuarie 2013, va fi lansat public OPPC. ...Mai mult
Bursa de la Bucuresti reactioneaza cu intarziere la datele din US. In prima zi de tranzact...Mai mult
![]() |
EVENIMENTE |

Asociația ”Organizația Profesioniștilor Pieț...Mai mult

Organizația Profesioniștilor Pieței de Capital ...Mai mult

Organizația Profesioniștilor Pieței de Capital ...Mai mult

Programul va fi organizat în conformitate cu prev...Mai mult

Organizația Profesioniștilor Pieței de Capital ...Mai mult

Evenimentul va debuta cu deschiderea ședinței de...Mai mult

Organizația Profesioniștilor din Piața de Capit...Mai mult

În data de 24 Noiembrie 2017 va avea loc conferin...Mai mult

Organizația Profesioniștilor Pieței de Capital ...Mai mult

În datele de 8 si 9 mai 2017, Institutul Naționa...Mai mult

În data 16 februarie 2017 OPPC organizează o con...Mai mult

Astăzi, 29 noiembrie 2016, OPPC a organizat o dez...Mai mult

În data de 24 noiembrie 2016, sub coodonarea domn...Mai mult

În datele de 20 și 21 octombrie 2016, Institutul...Mai mult

In 8-9 septembrie Organizatia Profesionistilor Pie...Mai mult

Joi, 17 Martie 2016, la Hotel Marriott Bucharest G...Mai mult

Conform autorizației ASF nr. 198 / 02.10.2015, O...Mai mult

Autoritatea de Supraveghere Financiara Decizia ...Mai mult

Luni, 24 noiembrie 2014, a avut loc Conferința Na...Mai mult

Intre 20–21 noiembrie a avut loc ultimul seminar...Mai mult

Seminarul INM "Piata de Capital", 2-3 iunie, Bucur...Mai mult


Institutul National al Magistraturii (INM) si Orga...Mai mult

In curand OPPC va lansa public materialul ”Dezvo...Mai mult

Ai lichiditati de investit si nu stii care e cea m...Mai mult

Lansarea OPPC va avea loc la Hotel Marriot in fata...Mai mult
![]() |
PARTENERI |
![]() |
INFO |
Vizitatori